nu stiu daca voi ati citit povestea asta a lui mihai nesu, fotbalistul roman de la fc utrecht, care s-a accidentat grav acum 4 luni in timpul unui antrenament. 28 de ani. acum e inca paralizat. un interviu acordat gazetei sporturilor. eu zic ca merita citite toate cele 4 parti ale interviului
“Medicii mi-au povestit ce bine suportă copiii aflaţi aici paralizia. Ce curajoşi sînt! Şi, dacă te gîndeşti, ei chiar n-au nici o vină, unii s-au născut aşa. Eu am băgat o alunecare şi am avut ghinion, dar ei?”.
Aici încearcă să te ajute pe toate planurile, cum ar veni. Că de aia m-am şi supărat odată. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. Păi, aici, în Olanda, legume ca mine, aşa, sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă.
Ştiinţa medicală a evoluat accelerat şi, vorba amară a lui Mihai, “mi-a zis un văr din Canada, care a venit să mă vadă, că am noroc cu războaiele din Irak şi din Afganistan, pentru că americanii investesc foarte mult în acest domeniu. Au mulţi infirmi răniţi în războaie şi vor avansa, probabil, în soluţii pentru coloană”.
“Eram în primul an de contract cu FC Utrecht. Pierdusem cu 5-1 cu Vitesse. Un dezastru cum ar veni”, se crispează NeşuA doua zi, la stadion, l-am văzut pe Frans van Seumeren, acţionarul clubului. E milionar, dar milionar adevărat la cîte impozite se plătesc aici!
Există un studiu al unei universităţi britanice care spune că oamenii aflaţi în situaţia lui Mihai îşi înmulţesc cu 2,5 speranţa de viaţă dacă sînt înconjuraţi de prieteni, dar nu există nici un studiu care să vorbească despre şansa ca iubirea pasională şi intimă dintre un bărbat şi o femeie de 28 de ani să se poată converti într-o relaţie platonică şi exclusivă, pe viaţă.
http://www.tolo.ro/2011/09/12/mihai-din-milos/
http://www.tolo.ro/2011/09/13/noaptea-visez-ca-merg-din-nou-ii/
http://www.tolo.ro/2011/09/14/cred-ca-ma-fac-eu-bine-pina-sa-vad-terminata-autostrada-transilvania-iii/
http://www.tolo.ro/2011/09/15/aici-nu-e-raiul-iv/
multumim, pisicuta XI. pe mine una m-a miscat interviul, in toate cele 4 parti ale lui.
ReplyDeletesi chiar incerc sa pastrez invatamintele dincolo de cele cateva minute din timpul/ imediat dupa citirea lui. sper sa imi iasa, insa nu stiu... starea mea de spirit aproape permanenta e, din pacate, una pesimista... offf
dar macar astazi sa ma tina. si mai ales acum ca mobila de bucatarie facuta la comanda a iesit un fiasco. dar incerc zilele viitoare sa fac niste improvizatii sa vedem ce-o iesi.
in fine, macar sunt "normala" sau "mega-normala" cum ar spune nesu :), sanatoasa si in putere!
Da, si mie mi-a placut, nu atat pentru cum a fost scris (nu stiam ca Tolo poate sa scrie SI asa), ci pentru cum poate sa gandeasca un om care a ajuns in starea in care este. Din cate am inteles, asa era si inainte si nu pot sa nu ma intreb cum se face ca lucruri din astea se intampla numai oamenilor care sunt ca el. Nu este un repros la adresa, nici o revolta impotriva providentei, dar, de fiecare data cand aud de un caz din asta, ma gandesc ca toate nenorocirile care ni se intampla ne sunt date nu pentru ca cineva acolo sus "se joaca zaruri cu universul", ci pentru ca trebuie sa invatam sa fim mai puternici, dar nu gandindu-ne la ce am face daca ni s-ar intampla, ci chiar traind si trecand peste toate relele care ni se intampla, mai mici sau mai mari. In fine, nu stiu daca am fost destul de clara, dar cred ca si Tolo a ridicat la un moment dat problema, aducand in discutie comentariile celor de pe blog. Oare intr-adevar ne deschid ochii astfel de intamplari pe care doar le auzim despre altii si nu le traim pe propria piele? Ma gandesc la mine care, in privinta unor lucruri, ma ghidez dupa regula "E si maine o zi sa fac asta", de parca as avea tot timpul din lume. Pe de alta parte, mi se pare dificil si opusul, sa traiesti ca si cum maine ar fi ultima zi, ca si cum timpul n-ar mai avea rabdare, vorba lui M. Preda. Care e solutia pana la urma?
ReplyDeleteDa, il stiu si l-am citit cap - coada. Ce pot sa zic e doar ca problemele mele de adaptare, existentiale, de dor de mama si alte cata si mai cate nu-si au rostul.Bagatul capului in nisip precum strutul nu e o strategie... clar da!
ReplyDeleteRamane ideea: si acum ca ne-am pus cu totii de acord si suntem intr-o concordie generala, nu neparat interna de blog, hai sa facem si noi la fel. Cum ar fi? Sincer habar nu am dar pe undeva cred ca si in cazul asta se aplica regula compensatiei. Adica oamenii ca Nesu sunt asa pentru ca altundeva sunt altii care nu sunt asa. E putin exagerat dar cred ca e ca zicala aceea " nu exista noapte fara zi". Poate ma insel si poate ca extind domeniul de aplicabilitate al unui proverb banal mai mult decat e permis.