sunday yummi- sic!

"europe"

in ultimele 2 saptamani s-au intamplat minim 2 chestii importante in afara de moartea lui amy winehouse si a bunicii mele.

so, una este Norvegia. Mai jos un articol decent despre asta. what do you think?
Eu cred ca o data cu acest eveniment, norvegia si apoi poate europa o sa-si reconfigureze pozitia vizavi de serveillance  si monitorizarea traficului internet.

http://walt.foreignpolicy.com/posts/2011/07/29/breiviks_warped_world_view

si alta este declaratia germaniei potrivit careia tarile ue care sunt scoase din rahat tre sa cedeze (parte din) suveranitatea lor catre UE (Germania).

despre chestia asta inca nu am sondat bine pe net, m-am preocupat mai mult de madam winehouse caci ea sigur este legendara, ca si merkel de altfel. what do you prefer merkel sau winehouse?

E si televizorul bun la ceva

Cum am fost criticata si apostrofata ( si pe buna dreptate) ca nu ma invrednicesc sa fiu activa pe blogul nostru incep si eu activitatea blogaristica.

Nu stiu daca stiti, si daca nu stiti va spun acum, eu nu m-am mai uitat la televizor din Octombrie 2003. Stiu exact data pentru ca atunci am inceput facultatea iar tanti la care stateam in gazda ma lasa sa ma uit la niciunul dintre cele 2 televizoare pe care le avea doar la zile mari ( asa am vazut finala Eurovision cand a castigat Ruslana) . Oricum, cred ca m-am obisnuit pentru ca nici dupa ce am plecat de la doamna Fierbinteanu din Colentina, si mai apoi din camin nu mi-am mai luat televizor.

Contrar obiceiului meu aseara am cautat asa din proprie initiativa o emisiune al carei inceput il vazusem cu frate-mie in week-end, la tara. E foarte posibil so o stiti pentru ca dupa ce am vizionat-o fara pauze de publicitate, la calculator, am aflat ca a primit premiul pentru cel mai bun interviu sau asa ceva. E vorba despre " Vorbe Grele" realizata de Victor Ciutacu, un perosnaj pe care iar nu pot sa-l inghit din putinele dati in care l-am vaut tot asa in emisiuni inregistrate pe caculator.

Dar nu despre Ciutacu vreau sa va povestesc ci despre persoalitatea pe care am redescoperit-o prin emisiunea lui: Dorel Visan se numeste. Eu mi-l aduceam aminte din filmul "Senatorul Melcilor" cu replica epocala de-a dreptul " Fir-ati ai d....ului cu melcii vostri" la care rad si acum daca o aud fie doar si izolat intr-o conversatie si care a devenit asa un fel de argou intre mine si frate-miu.

Omul asta pe care il uitasem, si pe care mi-l aduceam aminte dintr-o replica de film m-a tinut lipita cu ochii de ecranul calculatorului timp de peste 1 ora si jumatate. L-am ascultat cum ascultam cand eram mica povestile la pick-up, desi nu spunea povesti. M-am minunat sa aflu cate si mai cate stie despre spiritualitatea tibetana, si indiana si africana si ca scrie poezie mistica pentru care a fost si premiat si ca face taichi in fiecare dimineata :), si creste albine. Dar pe langa micile sau marile "secrete" pe care pana la urma fiecare dintre noi le avem mai era ceva. Ati observat ca sunt oameni care te leagana cand vorbesc? Asa era domnul asta. Emana liniste si impacare prin simplul fapt ca era.

Concluziile sunt mai multe:
1. Am reconsiderat alegerea mea de a nu ma mai uita la televizor. A trecut multa vreme de cand n-am mai consumat activ televiziune si este nevoie de o reevaluare.
2. Tindem sau cel putin am observat ca eu am tendinta sa incadrez oamenii in categorii ca si cum ar incapea in niste sertare de unde ii scoatem cand si cand, cel mai probabil din motive de timp dar si de "hard" si "soft" limitate. La partea asta nu am nici o rezolvare inca desi am gasit un tutorial legat de speed reading, care e posibil sa ajute si care zice ca mintea umana are viteza de citit de multe mii de caractere pe minut, mai rapid decat putem da paginile unei carti. Incerc si va spun daca merge.

Ganduri de la Marea Neagra

Intoarsă de o zi în Bucurestiul in care imi petrec cea mai mare parte a timpului, deja mi-e dor de mare. Anul asta, dupa cum bine spunea si mama mea, parca m-am mutat acolo, caci am fost in nu mai putin de trei randuri si de fiecare data a fost o sedere mai lungă și cel putin la fel de frumoasa. A doua oara cand am fost, cu trenul si cu o parte din grupul de pisicoase, ca sa treaca timpul mai repede, am incercat sa ne amintim impreuna cantece mai bune, sau mai rele, legate de mare (nu le insir aici, caci sigur voi uita sa mentionez unele importante) si ne-am intors acasa, tot cu trenul, intr-un numar mai mare, gandindu-ne la ce am reusit sa facem fiecare (bifez doua lucruri din cele mentionate de o prietena: am invatat sa inot si am vazut rasaritul la mare - parca erau trei, dar nu-l mai tin minte pe ultimul) si ce am intalnit in aceasta excursie: o tipa in tanga portocalii, cu sanii dezgoliti care *priveau crucis* la noi, care se lasa calcata de valuri, impreuna cu un pahar de bere plin cu apa de mare si o tigara inmuiata, doar-doar o observa-o si pe ea cineva, un tip pana in 25 de ani care se dadea mentor si mare filozof pentru un altul si se plangeau amandoi de serviciu si de ierarhiile oficiale si neoficiale, in care ultima persoana din lant este o c0A!3 (imi cer scuze pentru limbajul obscen, dar, in numele libertatii presei trebuie sa apara cuvantul aici - eu de abia mi-am luat inima in dinti sa il spun, asa ca mai trece niste vreme pana sa il pot si scrie), in timp ce al treilea zacea lat pe plaja cu o bere incalzita, fapt ce l-a facut pe filozoful autoproclamat sa exclame o vorba ce-a ramas de duh si ne-a facut sa tremuram de ras in prosoape: "Sa ai o bere langa tine si sa n-o bei e ca si cum n-ai f... o femeie." Nu pot sa nu il amintesc pe Bruno (sau Bono??? Nu mai tin minte!), catelul cel lovit de soarta, pe care stapanii lui nu-l scoteau din "idiot" si "prost" si "taci din gura".
Ce am vazut/facut eu la malul marii in a treia vizita, nu neaparat in ordine? Guvizi, lebede, delfini, snorkeling (cica sunt junior league, pentru ca, totusi, am inotat pana la geamandura...), inca un rasarit in Vama Veche, multi cantareti care imi plac si imi pare bine ca i-am vazut, un tip care dansa nemaipomenit pe Holograf "Sa nu-mi iei niciodata dragostea", un alt tip pe care nu-l cunosteam, dar care a tinut mortis sa ne impartaseasca drama lui (venise in Vama singur pentru ca prietena lui nu a vrut, iar tipa ii spusese la telefon ca il paraseste pentru un marocan, "p...la mea, dintre toti n-a gasit si ea altul, decat un cretin de marocan! Si am facut totul pentru ea - i-am dat bani sa-si ia aparat de fitnes, am luat-o la mine cand a dat-o proprietara afara...") candva la 2 noaptea in Vama, insirati cu totii pe o bordura in fata unui fast food de unde asteptam sa comandam saorma.
Am stat mult, dar in ultima zi nu mai imi venea sa plec, as fi vrut sa raman pe dig si sa ma uit la mare. Nu stiu voi cum sunteti, dar eu nu eram asa de "prinsa" de vraja marii pana acum. Vorba unui cantec de la Taxi, pe care probabil il veti auzi si voi la radio, aveam in cap numai pitipoance, metrosexuali, telegondole si trasuri cu doi cai cand ma gandeam la statiunile de pe litoralul romanesc. Sa nu mai vorbim de namol, pe care am auzit ca-l iau speculantii din "rebutul" de la sanatorii, si de "porumbelul" fiert pe care putem sa il gustam pe plaja. Dar, ca si in orice situatie, daca ignori toate astea si gasesti un coltisor liber si linistit de unde sa poti contempla ceva placut (in cazul de fata - marea), totul e ok.
Apropo de inotat, fetelor, poate ca pe unele v-am mai batut la cap cu chestia asta, insa e o metoda eficienta de slabit pentru cei lenesi - e verificata pe propriul corp. Asta si o felie de pepene in fiecare seara ca sa imi treaca foamea m-au facut sa pierd 3 kg in aceasta perioada de 7 zile, fara sa ma straduiesc prea tare. Deci, m-am hotarat: imi fac abonament la piscina si cumpar pepeni la greu.

Femeie vs. barbat

Tot in ideea lui XI de a mai inviora blogul nostru de suflet, dar pentru ca nu prea am timp de compus eu insami (si pentru ca e aproape 2 noaptea), m-am gandit sa va dau spre citire un articol al unei alte bloggerite, cu care sunt convinsa ca o sa empatizati intr-o mare masura. Dar oare pana la capat? (P.S. V-ati fi dorit sa fiti baieti?)

Ce frumos e să fii femeie!

by Simona Tache

Trebuia să fiu băiat, aşa se aşteptau ai mei, mai ales taică-meu! Găsiseră şi nume, Răzvan, doar că bunică-mea nu prea era de acord cu el, fiindcă, pe lângă satul ei, există o comună numită Răzvani şi i se părea anormal să aibă un nepot cu nume de localitate rurală. S-a rezolvat, n-am fost băiat, spre disperarea tatălui, care a luat, ulterior, şi a doua ţeapă, cu soră-mea. N-a fost nici ea băiat. Cumva, şi eu am trăit, în copilărie şi adolescenţă, dezamăgirea de a nu mă numi Răzvan şi, pe alocuri, o mai experimentez şi azi. N-ar fi sunat prea bine "Răzvan Tache", dar mi se pare mai funny, mai relaxată şi mai cool viaţa de bărbat. Sper să-mi scot, la un moment dat, pârleala, în calitate de mamă de băieţel.

Dar să vorbim puţin despre fericirea, bucuria şi eforturile de a fi femeie, ca să nu ne abatem de la tema almanahului. Căci e ştiut: ca să reprezinţi onorabil sexul cu cromozomi gemeni, trebuie să munceşti serios. E ca şi cum, pe lângă serviciul ăla de la care iei bani, ai mai avea unul, pentru care îi cheltui p-ăia pe care i-ai luat de la celălalt. Fiindcă, pe lângă contabilă, doctoriţă, astronaută sau ce meserie o fi având ea, orice femeie adevărată trebuie neapărat să fie şi frumoasă, cu normă întreagă .

Frumoasă înseamnă îngrijită, vopsită, coafată, pensată, epilată, machiată, hidratată, catifelată, masată, gomată, cu un corp armonios, îmbrăcată drăguţ şi. mă opresc aici pentru că am înţeles că nu am tot almanahul la dispoziţie.

Partea complicată e că aceste operaţiuni e bine să nu se desfăşoare sub ochii lui, ai soţului sau iubitului. Nu e recomandabil să te vadă cu castraveţii pe ochi, cu vopseaua-n cap, cum îţi smulgi, suspinând, ceara de pe picioare, cum îţi freci călcâiele, ca să arate ca fundul de bebeluş, cum îţi torturezi cu un scrub gel toată pielea de pe corp, ca să elimini celulele moarte, sau cum te îneci în tot felul de creme, cremuţe, cremuleţe şi loţiuni. E preferabil să te vadă gata aranjată şi să trăiască cu impresia că aşa te-ai născut: fără păr pe corp, coafată, cu rimel pe gene şi în pantofi cu toc. Iar asta te obligă cumva ca, pe lângă mult timp, să-ţi faci rost şi de o buclă de spaţiu, la care să ai acces numai tu. A plecat cu capra la fotograf, cu hamsterul la detartraj sau la bere cu băieţii? Închizi uşa după el şi începi să alergi ca o psihopată prin casă: c-o mână pui ceara la încălzit, cu alta arunci castraveţii în blender, cu piciorul drept îţi şutezi direct în freză un set de bigudiuri, cu stângul înşfaci penseta şi oglinda, iar cu bărbia manevrezi agil acetona, pila de unghii şi forfecuţa. Hai, şi sticluţa de ojă. La întoarcere, când te va găsi relaxată, proaspătă şi catifelată ca o panseluţă, o să te-ntrebe de ce miroase în casă a ceară încinsă şi o să-i zici că e de la priveghiul unui vecin. Asta înseamnă c-o să vă moară vecinii într-un ritm cam alert (aproximativ unul la trei săptămâni), dar, ce să zic, merită. Singurul fel în care poţi să-i salvezi e să foloseşti un epilator.
Cel mai greu, în toată treaba cu frumuseţea, e să fii slabă. 90% dintre femei trăiesc povestea asta cu silueta, la limita nevrozei. Ajung să-şi ducă zilele într-o perpetuă dietă, numai cu frunze şi tălpi de pantofi la grătar, să cocheteze cu ideea de Furadan, dacă au pus 500 de grame, şi să stea la sală ca dementele, până se stinge lumina şi le dă afară portarul.
Scena în care bărbatul devorează un porc întreg, asezonat cu maioneze, sosuri, murături şi cartofi prăjiţi, iar ea ciuguleşte două frunzuliţe de pătrunjel, stropite cu puţină lămâie, după care se aruncă disperată, pe stepper, să le dea jos, e de un clasic ultrabanal. Puţine femei n-au băgat în ele cisterne de supă de varză, n-au numărat calorii şi n-au cunoscut starea de vinovăţie pe care ţi-o dă o un milimetru pătrat de ciocolată, înghiţit într-un moment de slăbiciune psihică gravă.

O altă tortură sunt pantofii cu toc, că tot veni vorba de ei mai devreme. Sunt convinsă că ei, iniţial, au fost concepuţi ca instrument de schingiure, de-abia ulterior fiind convertiţi în accesorii ale frumuseţii. Nu doar că îţi strică coloana şi alte lucruri prin corp (motiv pentru care medicii recomandă folosirea lor cu moderaţie), dar sunt, în mod unanim acceptaţi, ca fiind extrem de inconfortabili. N-am auzit niciodată bărbaţi plângându-se că-i strâng pantofii şi că li s-au umflat picioarele atât de tare încât trebuie să plece acasă (să zacă!) de la nuntă/botez/petrecere onomastică/parastas/cocktail/simpozion, în timp ce de la femei am auzit poveşti terifiante pe acest subiect. Mie, personal, mi s-a întâmplat chiar să leşin, la propriu, din cauza durerii groaznice provocate de nişte pantofiori drăguţi. Trebuia să fiu frumoasă, nu aveam nici cum să plec din locul în care trebuia să fiu frumoasă, aşa că am suportat timp de multe ore durerea, care a crescut, a crescut, a crescut. până am văzut negru şi mi s-a rupt filmul.

În fine, deci tre' să fim frumoase! Buun! Ce mai avem de făcut, după ce-am executat toate manevrele corespunzătoare unui look măcar rezonabil, dacă nu strălucitor? Păi, ar fi de preferat să mai fim aşa: sexy, pasionale, inteligente, eficiente, organizate, descurcăreţe, vesele, relaxate, spirituale, creative, hazlii şi, desigur, devreme acasă.

Sexy înseamnă să fim gata să lăsăm un bulan la vedere sau să oferim imaginea fulgurantă a unui umăr dezgolit, chiar şi când ne aplecăm să căutăm o cratiţă, într-un dulap. Da, e de preferat ca dulapurile cu ustensile de bucătărie să fie jos, ca să ne vadă el fundul bombat şi lucrat la sală, când răscolim după tigaie. Să zică "Vai, pisi, ce sexy eşti, nu vrei tu să laşi un pic ciorba aia şi să vii să-ţi arăt ceva frumos?".
Pasională înseamnă chiar să laşi ciorba şi să te duci să-ţi arate ceva frumos, cum a văzut el în filme. În timp ce te bucuri de ceva frumos, o să te rogi să nu ia foc bucătăria, dar doar într-un ungher ascuns al conştiinţei tale, în aşa fel încât să nu simtă că-ţi mai zboară gândul şi prin alte părţi. Iar, în timp ce-o să te îndoape cu căpşuni, gorgonzolla, marmeladă, salată de vinete, ouă crude, ciocolată, gogoşari muraţi şi ce-o să mai găsească prin frigider, cum a văzut în 9 săptămâni jumate , o să înjuri tot arborele genealogic al lui Kim Bassinger. Tot într-un colţ al minţii, pentru ca, imediat după aia, nescăpând desigur, din vedere nici spectrul ciorbei rămase pe foc, să iei la rând şi toate neamurile Jessicăi Lange, în special pentru prestaţia din Poştaşul sună întotdeauna de două ori .

Inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă înseamnă ca, în timp ce eşti frumoasă, sexy şi pasională, să jonglezi impecabil şi cu sarcinile profesionale, şi cu tot ce înseamnă administrarea unei gospodării. Oricât de gospodar ar fi soţul sau iubitul (al meu, de exemplu, mulţumesc lui Dumnezeu şi mamei sale, care l-a educat impecabil, este foarte gospodar, chiar nu am nimic să-i reproşez), administrarea şi managementul gospodăriei îi va reveni tot femeii. Aşa e ea setată, să-şi amintească când trebuie plătite cablul, telefonul, internetul, curentul, întreţinerea şi CASCO, să-şi amintească că trebuie spălate rufe, că trebuie reparat aragazul, că trebuie golită boxa de la subsol, că trebuie să vină femeia la curăţenie, că trebuie cumpărat Pronto, pentru că vine femeia la curăţenie, că trebuie schimbate prosoapele, că trebuie călcate nişte tricouri, că trebuie duşi peştişorii din acvariu la despăducheat şi canarul la pedichiură şi tot aşa (observaţi, vă rog, că n-am adus în discuţie copiii, ca să nu complic lucrurile!). Şi, chiar dacă sarcinile se împart între cei doi parteneri, cea eficientă, organizată şi descurcăreaţă trebuie să fie ea. Creierul ei e musai să fie un imens fişier Excel, în care sunt sortate, pe rânduri şi coloane, task-uri şi deadline-urile lor, altfel, în loc de Pronto, o să se cumpere prosoape, în loc de rufe, o să fie spălat canarul, iar, în loc de aragaz, o să fie reparaţi peştişorii.

Veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie înseamnă că, în timp ce e frumoasă, pasională, sexy, inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă, ar fi recomandabil să nu cedeze presiunii de a fi în toate felurile enumerate, devenind - Doamne fereşte! - o scorpie acră, mereu grăbită, mereu în criză de timp şi fără chef de conversaţie sau de glume. E bine ca femeia să fie oricând gata de-o glumă, de-o poveste tihnită a aventurilor din armată, la un pahar de vin, de-un joculeţ spiritual şi sprinţar, de vizionarea cu interes a unui film plictisitor cu avioane, de-o bătaie jovială cu perne sau chiar de-o sănătoasă sesiune de gâdilături. Ai avut o zi epuizantă la birou, urmată de mers la sală, de un lung şir de sarcini gospodăreşti şi, apoi, de spălat pe cap, manichiură, pedichiură şi epilat (observaţi că rămân consecventă ideii de a nu aduce vorba despre copii!), iar el are chef să te gâdile, fiindcă îi place cum te chiţăi? Nu te gândi să refuzi! O femeie mişto şi adevărată nu refuză niciodată să se gâdile, pe motiv că e prea obosită. Bărbaţii de ce nu sunt niciodată prea obosiţi?
Înţelegătoare înseamnă să nu te enervezi, dacă el ţi-a zis că vine în două ore şi vine în patru, iar devreme acasă înseamnă devreme acasă.
Cam asta e, pe foarte scurt, fişa postului de reprezentantă a sexului frumos! Sigur că şi aia a bărbaţilor e destul de plină şi că şi ei, pe lângă miniştri, geneticieni, astrofizicieni sau ce profesie or fi având, trebuie să mute dulapuri, să cheme instalatorul, să ne sufle nouă-n coarne, să ne facă surprize, să ne ţină în braţe când plângem, să meargă la filme romantice, să ne suporte istericalele şi prietenele cele mai bune (mai ales când le luăm să doarmă la noi, fiindcă sunt deprimate, că le-a părăsit iubitul), să ne cumpere flori, să nu facă pipi pe colacul de la WC, să nu-şi mai arunce şosetele şi să petreacă ore lungi în supermarket, cu liste haotice de cumpărături, alcătuite de noi. Dar măcar, pe lângă toate astea, nu tre' să se epileze, să se gomeze, să se vopsească şi să poarte tocuri.
De-aia zic că, deşi sunt fericită să mă cheme Simona, mi-ar fi plăcut mai mult să mă cheme Răzvan. Aş fi fost un bărbat mişto, m-aş fi dedicat meseriei de cercetător şi, în timpul în care, nefiind femeie, nu m-aş fi epilat, nu m-aş fi pensat, nu m-aş fi ojat şi nu m-aş fi rimelat, aş fi inventat ceva util pentru toate fetele din lume, hai, să trăiască sănătoase şi să fie iubite: pastila de frumuseţe. O şi văd cu ochii minţii. E micuţă, delicată şi cu imprimeu leopard. O iei seara, iar dimineaţa te ridici din aşternut direct ca o divă la care a lucrat un întreg salon de cosmeticiene. Tot ce-ţi mai rămâne de făcut e să fii sexy, pasională, inteligentă, eficientă, organizată, descurcăreaţă, veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie şi devreme acasă. Adică, un fleac.

treburi de vacanta

1. blogul acesta a cam adormit. eu fiind in concediu si avand deci timp de pierdut, am decis sa va imparatasesc din foarte plictisitoarele mele planuri de vacanta.

da, pentru mine a venit in sfarsit vacanta, dar nu cu trenul din frantza. acela e TGV si presupun ca nu i-ar lua 6 ore sa ajunga din bucuresti intr-un deja celebru oras moldovenesc.

nu ma plang insa de drumul spre casa, caci din fericire am avut ce face. nu am mai stat de vorba cu tot felul de oameni, asa cum faceam in anii studentiei (suna cam patetic!), caz in care ar fi trebuit sa adaug un comentariu la povestile lui minehaha despre oameni minunati sau cel putin despre personaje intersante. am reusit in schimb sa citesc, mai ales ca in ultimele luni nu prea am mai avut timp de asa ceva.

am lasat acasa cartea pe care mi-a dat-o un coleg si pe care ma chinui de ceva vreme sa o citesc. ma plictiseste insa ingrozitor. si desi i-am promis ca i-o voi inapoia citita, cel mai probabil voi spune adevarul crunt in fata: mi se pare ingrozitor de plictisitoare.

in schimb mi-am cumparat din pasajul de la universitate o carte cu o coperta vesela si frumos colorata. gabriel garcia marquez, n-am venit sa tin un discurs. 35 ron, polirom. m-am apucat sa o citesc cand a plecat trenul din gara si m-am oprit doar cand se intunecase afara, iar cei de la cfr faceau economie la energia electrica.

nu e un roman, ci o carte cu discursuri. am mai citit una mai demult, scrisa de leopold sedar senghor, despre negritudine, parca asa se chema, si pot sa spun ca am facut o pasiune pentru acest gen.

n-am venit sa tin un discurs
1. a reusit sa ma indeparteze de discursurile sforaitoare pe care le vad mai des la lucru sau la televizor
2. mi-a trezit cheful de citit literatura sud-americana.


2. voi petrece cateva zile la tzara, fara betoane, asfaltari si borduri. si mai ales fara muncitorul roman care asfalteaza, evident la amiaza si la bustul gol. pe acest model, ce-ar fi sa mergem cu totii la serviciu la bustul gol, sau in sutien?

Printre amintiri

De cateva zile, eu stand acasa si pe spinarile altora, imi petrec diminetile sorbind din ceasca de cafea cel putin 45 de minute alaturi de o mica agenda cu foile ingalbelnite (procurata din China) si un pix, ascultand-o pe bunica mea depanand amintiri despre copilaria ei si a mamei mele si despre stramosii mei din Baragan.
Povestile nu sunt noi, de multe ori le-am mai auzit de-a lungul copilariei si adolescentei mele (tot auzeam nume precum Tanti Zamfira, Draguta, Rica, Tataie Lache, Costel din Damaroaia despre care nu stiam absolut nimic, dar care erau protagonisti ai unor intamplari dramatice, hazlii sau personaje secundare in astfel de povesti pe care, desi le ascultam, abia de acum incolo m-am decis sa le pun cap la cap, sa le dau un sens).
Tot mai vedem pe la televizor emisiuni sau filme in care oamenii incearca sa isi construiasca arborele genealogic si au de povestit tot felul de intamplari "de tinut minte" despre predecesorii lor. Credeam (foarte eronat) ca familia mea nu are astfel de intamplari de dat mai departe si traiam intr-o dulce ignoranta pe vremea cand toti bunicii mei erau in viata si imi puteau spune foarte multe despre ei. O tin minte pe mamaia (bunica din partea tatalui) care ne povestea cand eram mici tot felul de intamplari amuzante cu prea multi mititei si prea multa bere (era povestea mea preferata cand eram mica, pentru ca genera cele mai multe rasete, dar nu o voi relata aici, deoarece este destul de... triviala) sau cum a batut-o taticu' pe ea si pe unul din frati cu urzica pentru nu-stiu-ce nazbatie pe care o facusera. Tot asa, ne povestea cand eram mai mari cum o curta pe ea tataia - tataia era un fel de paria, oaia neagra a familiei si nu prea il placeau parintii mamaiei, pentru ca nu era din acelasi sat. Nu stiu daca tataia era romantic, dar ii placea foarte mult sa creeze sau sa se afle in centrul unor situatii dramatice. Si era foarte gelos. Tin minte ca ne povestea mamaia ca, dupa ce au "vorbit" ei cateva luni (asa se zicea pe atunci: cutare si cutare au vorbit mult timp, lumea de la sat nu zicea ca au fost impreuna sau au avut o relatie etc.), nu stiu de ce a hotarat mamaia sa se desparta de el (probabil si din cauza ca nu erau de acord parintii ei cu el) si a inceput sa... vorbeasca cu altul de acolo din sat de la ea (v-am zis ca tataia era un "venetic", era din alt sat). Tataia s-a suparat cand a auzit asta, si-a luat pusca (a fost veteran in al doilea razboi mondial), a venit la mamaia acasa si a amenintat ca o impusca si ca se impusca si el daca mamaia se marita cu celalalt. Mamaia l-a crezut si asa au ramas ei impreuna (de buna seama ca si pe vremea aia fetele aveau un soft spot pentru baietii rai, iar tataia, in fond si la urma urmei, era un baiat rau).
Bunicii din partea mamei au avut parte de o "curte" mai linistita (adica s-au curtat mai linistit :D). Bunicul era din Ardeal si il tin minte ca pe un om domol care nu se supara niciodata, iar cand se supara nu zicea nimic, nu era genul care sa se certe si sa urle la altul. Bunica era din Baragan si s-au intalnit la Grigore Preoteasa (era pe atunci o scoala pentru tineretul comunist). Povestile lor impreuna ni le-a spus bunicul intr-o seara de care am sa imi aduc aminte multa vreme. Niciodata nu ne povestisera atat de multe el si bunica, dar in seara aia am stat pana tarziu noaptea si i-am ascultat aducandu-si aminte de tineretile lor, contrazicandu-se uneori in date si in nume sau razand cu lacrimi la amintirea unor intamplari foarte comice. (A fost o seara frumoasa si, cumva prevestitoare. A doua zi bunicul s-a internat in spital si peste mai putin de doua luni avea sa moara.)
Dupa cum v-am mai spus, tinerii oraseni nu erau atat de plini de patos in dragostea lor, nu vorbeau despre asta, nici nu faceau dramatisme ca tinerii indragostiti de la tara, dar asta nu inseamna ca iubirea dintre ei era mai mica. Era insa mai curand vorba de o treaba care se intelegea din gesturi, din ce faceau unul pentru altul, din amintirile lor impreuna. La vreo doua luni dupa moartea bunicului ne-am uitat prin lucrurile lui cu bunica, sa vedem ce pastram, ce aruncam si ce dam la altii. Am gasit o cutie plina de hartii - satire la adresa comunistilor (bunicul era membru de partid), dar si scrisori de-ale lui pentru bunica din perioada cand nu stateau impreuna, in care ii povestea ce a mai facut si ce are de gand sa faca pentru a gasi o casa in Bucuresti care sa fie caminul lor. In aproape toate scrisorile incheia spunandu-i sa aiba grija de ea si de copilul lor nenascut. A fost prima oara cand am vazut o dovada din aceea clara cum ne place noua, fetelor, ca bunicul tinea la bunica. Si am ramas suprinsa, pentru ca, desi i-am vazut in poze pe bunicii mei tineri, eu ii stiam doar cum erau ei batrani, cu parul alb, cand preocuparile lor erau altele: cresterea nepotilor, pensia etc.
Pana sa isi gaseasca o casa a lor intr-un colt de Lipscani (un complex de apartamente in apropiere de intersectia cu Calea Victoriei, cu o curte interioara in care am intrat si eu de curand - acum parca e un club acolo) au locuit separat o vreme, apoi impreuna, fie la Hunedoara (de unde era el), fie la Slobozia de Ialomita (de unde era ea). La Hunedoara, bunica a invatat sa faca multe gustari din Ardeal, precum galustele cu prune care nu se faceau pe atunci in Muntenia. Nici ea nu prea s-a inteles cu socrul, pentru ca era o regateanca. Soacra stia maghiara si a dus-o in piata de unde cumparau zarzavaturi ca sa o prezinte vanzatoarelor: Uite, ea e nora mea, sa ii dati cele mai bune legume.
Acum, dintre toti bunicii mei n-a mai ramas decat mama mamei si m-am hotarat sa stam la taclale mai des despre trecutul ei si sa notez diferite lucruri ca sa nu ma incurc in numele de femei si barbati care au facut parte din viata ei pe care eu nu o cunosc. O viata pe care, uneori, e greu sa ne-o mai inchipuim acum, cand avem tot confortul la dispozitie: pe atunci oamenii mureau mai usor (mama si una din surori au murit de pneumonie, pentru ca nu aveau antibiotice), se stramutau familii intregi in locuri unde erau mai multa hrana pentru animalele lor, traiau in bordeie pe malul lacurilor, cresteau canepa pe care o bateau cu melita (mai tineti minte cursul de etnologie?) si viermi de matase pe care ii hraneau cu frunze de dud, din gogosile carora faceau borangic, citeau, scriau, tricotau la lumina lunii ca sa economiseasca lumanarile; bunica si fratii ei purtau vara pantofi de lemn facuti de tatal lor care era dogar si cate si mai cate si credeau in leacurile babesti (ca medicamente nu prea aveau), in blesteme si in "semne".

No, no, no, no, there's no limits!!

Va mai aduceti aminte melodia asta  http://www.youtube.com/watch?v=aFd5Cci_pE4?
http://www.mhmedia.ro/expozitii-organizate/no-limits-woman/ Conferinte despre gagici gratis la sala palatului this weekend!
Ieu (!!) m-as baga la de duminica de la 12 cu no limits mind, suna foarte zen!
Yoga-Yoda.
Ying-Yang.
facem un Gang-Band?(vorba motanului meu- il las acasa no worries)