I’m not a feminist, I’m feminine

Fara neaparat sa fac aici judecati de valoare sau sa ader la o parere sau alta, ce parere aveti despre acest articol:

http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2058421/Why-Britains-successful-woman-developed-Perfect-Wife-Syndrome.html

Dublin in pictures

Dupa cum am tot promis iata si priemle poze. Sper sa va placa...cu mentiunea ca am fost cam lenevoasa si n-am prea multe si le-am facut cu telefonul ceea ce inseamna ca nu-s chiar grozave. So.. enjoy cat se poate.








Clinton Institute unde o sa-mi fac veacul (impropriu spus) in urmatoarele 11 luni.






Si.. in imaginea alaturata puteti observa campusul in care voi locui in urmatoarele 11 luni. E tot numai cladiri de-astea cu caramida rosie, mai putin caminul in care stau eu care este singura cladire noua.











Tot campusul. Pe unde e chestia aia de sticla, in colt, e intrarea la caminul meu care dupa cum va povesteam este mai nou deci, evident de sticla.:))












Aici e ce vad eu pe geam din holul caminului. Daca va uitati cu atentie se vede marea la orizont printre copaci.






















Raul Liffey care traverseaza Dublin-ul chiar in centru. Era cam gloomy in ziua aia si eu eram grabita asa ca n-am decat doua poze dar promit sa fac mai multe data viitoare.


Va pup si va imbratisez.

Pivoine

feminim extrem

http://2pi.ro/index.html

fetelor ce ziceti de acest dispozitiv?

E o nebunie, asta-i adevărata nebunie, să crezi că, în plin deficit naţional de atenţie susţinută, oamenii vor citi pe îndelete poveşti.

nu stiu daca voi ati citit povestea asta a lui mihai nesu, fotbalistul roman de la fc utrecht, care s-a accidentat grav acum 4 luni in timpul unui antrenament. 28 de ani. acum e inca paralizat. un interviu acordat gazetei sporturilor. eu zic ca merita citite toate cele 4 parti ale interviului

“Medicii mi-au povestit ce bine suportă copiii aflaţi aici paralizia. Ce curajoşi sînt! Şi, dacă te gîndeşti, ei chiar n-au nici o vină, unii s-au născut aşa. Eu am băgat o alunecare şi am avut ghinion, dar ei?”.

Aici încearcă să te ajute pe toate planurile, cum ar veni. Că de aia m-am şi supărat odată. Am citit pe net cum zic unii din România despre mine că e posibil să rămîn legumă toată viaţa. Păi, aici, în Olanda, legume ca mine, aşa, sînt directori de bănci! Cînd eşti director de bancă nu pot să zici că eşti o legumă.

Ştiinţa medicală a evoluat accelerat şi, vorba amară a lui Mihai, “mi-a zis un văr din Canada, care a venit să mă vadă, că am noroc cu războaiele din Irak şi din Afganistan, pentru că americanii investesc foarte mult în acest domeniu. Au mulţi infirmi răniţi în războaie şi vor avansa, probabil, în soluţii pentru coloană”.

“Eram în primul an de contract cu FC Utrecht. Pierdusem cu 5-1 cu Vitesse. Un dezastru cum ar veni”, se crispează NeşuA doua zi, la stadion, l-am văzut pe Frans van Seumeren, acţionarul clubului. E milionar, dar milionar adevărat la cîte impozite se plătesc aici!

Există un studiu al unei universităţi britanice care spune că oamenii aflaţi în situaţia lui Mihai îşi înmulţesc cu 2,5 speranţa de viaţă dacă sînt înconjuraţi de prieteni, dar nu există nici un studiu care să vorbească despre şansa ca iubirea pasională şi intimă dintre un bărbat şi o femeie de 28 de ani să se poată converti într-o relaţie platonică şi exclusivă, pe viaţă.

http://www.tolo.ro/2011/09/12/mihai-din-milos/

http://www.tolo.ro/2011/09/13/noaptea-visez-ca-merg-din-nou-ii/

http://www.tolo.ro/2011/09/14/cred-ca-ma-fac-eu-bine-pina-sa-vad-terminata-autostrada-transilvania-iii/


http://www.tolo.ro/2011/09/15/aici-nu-e-raiul-iv/

Rade ciob de oala sparta

... si eu mor de ras pe langa... Nu m-am putut abtine sa nu dau mai departe chestia asta:

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Elena_Basescu-_Ce_nota_a_luat_la_BAC_Marcel_Pavel_0_550145307.html

vecini de cearsaf

Fetelor, va mai amintiti de Bono? Dar de diva care facea amor cu valurile? :))

http://pantacruel.blogspot.com/2011/08/jupiter-august-meserii-1_18.html

gsp-am innebunit

http://www.gsp.ro/gsp-special/superreportaje/romanii-care-au-cucerit-lumea-povestea-cutremuratoare-a-celor-4-studenti-care-au-pornit-sa-ocoleasca-pe-jos-pamintul-252230.html

sunday yummi- sic!

"europe"

in ultimele 2 saptamani s-au intamplat minim 2 chestii importante in afara de moartea lui amy winehouse si a bunicii mele.

so, una este Norvegia. Mai jos un articol decent despre asta. what do you think?
Eu cred ca o data cu acest eveniment, norvegia si apoi poate europa o sa-si reconfigureze pozitia vizavi de serveillance  si monitorizarea traficului internet.

http://walt.foreignpolicy.com/posts/2011/07/29/breiviks_warped_world_view

si alta este declaratia germaniei potrivit careia tarile ue care sunt scoase din rahat tre sa cedeze (parte din) suveranitatea lor catre UE (Germania).

despre chestia asta inca nu am sondat bine pe net, m-am preocupat mai mult de madam winehouse caci ea sigur este legendara, ca si merkel de altfel. what do you prefer merkel sau winehouse?

E si televizorul bun la ceva

Cum am fost criticata si apostrofata ( si pe buna dreptate) ca nu ma invrednicesc sa fiu activa pe blogul nostru incep si eu activitatea blogaristica.

Nu stiu daca stiti, si daca nu stiti va spun acum, eu nu m-am mai uitat la televizor din Octombrie 2003. Stiu exact data pentru ca atunci am inceput facultatea iar tanti la care stateam in gazda ma lasa sa ma uit la niciunul dintre cele 2 televizoare pe care le avea doar la zile mari ( asa am vazut finala Eurovision cand a castigat Ruslana) . Oricum, cred ca m-am obisnuit pentru ca nici dupa ce am plecat de la doamna Fierbinteanu din Colentina, si mai apoi din camin nu mi-am mai luat televizor.

Contrar obiceiului meu aseara am cautat asa din proprie initiativa o emisiune al carei inceput il vazusem cu frate-mie in week-end, la tara. E foarte posibil so o stiti pentru ca dupa ce am vizionat-o fara pauze de publicitate, la calculator, am aflat ca a primit premiul pentru cel mai bun interviu sau asa ceva. E vorba despre " Vorbe Grele" realizata de Victor Ciutacu, un perosnaj pe care iar nu pot sa-l inghit din putinele dati in care l-am vaut tot asa in emisiuni inregistrate pe caculator.

Dar nu despre Ciutacu vreau sa va povestesc ci despre persoalitatea pe care am redescoperit-o prin emisiunea lui: Dorel Visan se numeste. Eu mi-l aduceam aminte din filmul "Senatorul Melcilor" cu replica epocala de-a dreptul " Fir-ati ai d....ului cu melcii vostri" la care rad si acum daca o aud fie doar si izolat intr-o conversatie si care a devenit asa un fel de argou intre mine si frate-miu.

Omul asta pe care il uitasem, si pe care mi-l aduceam aminte dintr-o replica de film m-a tinut lipita cu ochii de ecranul calculatorului timp de peste 1 ora si jumatate. L-am ascultat cum ascultam cand eram mica povestile la pick-up, desi nu spunea povesti. M-am minunat sa aflu cate si mai cate stie despre spiritualitatea tibetana, si indiana si africana si ca scrie poezie mistica pentru care a fost si premiat si ca face taichi in fiecare dimineata :), si creste albine. Dar pe langa micile sau marile "secrete" pe care pana la urma fiecare dintre noi le avem mai era ceva. Ati observat ca sunt oameni care te leagana cand vorbesc? Asa era domnul asta. Emana liniste si impacare prin simplul fapt ca era.

Concluziile sunt mai multe:
1. Am reconsiderat alegerea mea de a nu ma mai uita la televizor. A trecut multa vreme de cand n-am mai consumat activ televiziune si este nevoie de o reevaluare.
2. Tindem sau cel putin am observat ca eu am tendinta sa incadrez oamenii in categorii ca si cum ar incapea in niste sertare de unde ii scoatem cand si cand, cel mai probabil din motive de timp dar si de "hard" si "soft" limitate. La partea asta nu am nici o rezolvare inca desi am gasit un tutorial legat de speed reading, care e posibil sa ajute si care zice ca mintea umana are viteza de citit de multe mii de caractere pe minut, mai rapid decat putem da paginile unei carti. Incerc si va spun daca merge.

Ganduri de la Marea Neagra

Intoarsă de o zi în Bucurestiul in care imi petrec cea mai mare parte a timpului, deja mi-e dor de mare. Anul asta, dupa cum bine spunea si mama mea, parca m-am mutat acolo, caci am fost in nu mai putin de trei randuri si de fiecare data a fost o sedere mai lungă și cel putin la fel de frumoasa. A doua oara cand am fost, cu trenul si cu o parte din grupul de pisicoase, ca sa treaca timpul mai repede, am incercat sa ne amintim impreuna cantece mai bune, sau mai rele, legate de mare (nu le insir aici, caci sigur voi uita sa mentionez unele importante) si ne-am intors acasa, tot cu trenul, intr-un numar mai mare, gandindu-ne la ce am reusit sa facem fiecare (bifez doua lucruri din cele mentionate de o prietena: am invatat sa inot si am vazut rasaritul la mare - parca erau trei, dar nu-l mai tin minte pe ultimul) si ce am intalnit in aceasta excursie: o tipa in tanga portocalii, cu sanii dezgoliti care *priveau crucis* la noi, care se lasa calcata de valuri, impreuna cu un pahar de bere plin cu apa de mare si o tigara inmuiata, doar-doar o observa-o si pe ea cineva, un tip pana in 25 de ani care se dadea mentor si mare filozof pentru un altul si se plangeau amandoi de serviciu si de ierarhiile oficiale si neoficiale, in care ultima persoana din lant este o c0A!3 (imi cer scuze pentru limbajul obscen, dar, in numele libertatii presei trebuie sa apara cuvantul aici - eu de abia mi-am luat inima in dinti sa il spun, asa ca mai trece niste vreme pana sa il pot si scrie), in timp ce al treilea zacea lat pe plaja cu o bere incalzita, fapt ce l-a facut pe filozoful autoproclamat sa exclame o vorba ce-a ramas de duh si ne-a facut sa tremuram de ras in prosoape: "Sa ai o bere langa tine si sa n-o bei e ca si cum n-ai f... o femeie." Nu pot sa nu il amintesc pe Bruno (sau Bono??? Nu mai tin minte!), catelul cel lovit de soarta, pe care stapanii lui nu-l scoteau din "idiot" si "prost" si "taci din gura".
Ce am vazut/facut eu la malul marii in a treia vizita, nu neaparat in ordine? Guvizi, lebede, delfini, snorkeling (cica sunt junior league, pentru ca, totusi, am inotat pana la geamandura...), inca un rasarit in Vama Veche, multi cantareti care imi plac si imi pare bine ca i-am vazut, un tip care dansa nemaipomenit pe Holograf "Sa nu-mi iei niciodata dragostea", un alt tip pe care nu-l cunosteam, dar care a tinut mortis sa ne impartaseasca drama lui (venise in Vama singur pentru ca prietena lui nu a vrut, iar tipa ii spusese la telefon ca il paraseste pentru un marocan, "p...la mea, dintre toti n-a gasit si ea altul, decat un cretin de marocan! Si am facut totul pentru ea - i-am dat bani sa-si ia aparat de fitnes, am luat-o la mine cand a dat-o proprietara afara...") candva la 2 noaptea in Vama, insirati cu totii pe o bordura in fata unui fast food de unde asteptam sa comandam saorma.
Am stat mult, dar in ultima zi nu mai imi venea sa plec, as fi vrut sa raman pe dig si sa ma uit la mare. Nu stiu voi cum sunteti, dar eu nu eram asa de "prinsa" de vraja marii pana acum. Vorba unui cantec de la Taxi, pe care probabil il veti auzi si voi la radio, aveam in cap numai pitipoance, metrosexuali, telegondole si trasuri cu doi cai cand ma gandeam la statiunile de pe litoralul romanesc. Sa nu mai vorbim de namol, pe care am auzit ca-l iau speculantii din "rebutul" de la sanatorii, si de "porumbelul" fiert pe care putem sa il gustam pe plaja. Dar, ca si in orice situatie, daca ignori toate astea si gasesti un coltisor liber si linistit de unde sa poti contempla ceva placut (in cazul de fata - marea), totul e ok.
Apropo de inotat, fetelor, poate ca pe unele v-am mai batut la cap cu chestia asta, insa e o metoda eficienta de slabit pentru cei lenesi - e verificata pe propriul corp. Asta si o felie de pepene in fiecare seara ca sa imi treaca foamea m-au facut sa pierd 3 kg in aceasta perioada de 7 zile, fara sa ma straduiesc prea tare. Deci, m-am hotarat: imi fac abonament la piscina si cumpar pepeni la greu.

Femeie vs. barbat

Tot in ideea lui XI de a mai inviora blogul nostru de suflet, dar pentru ca nu prea am timp de compus eu insami (si pentru ca e aproape 2 noaptea), m-am gandit sa va dau spre citire un articol al unei alte bloggerite, cu care sunt convinsa ca o sa empatizati intr-o mare masura. Dar oare pana la capat? (P.S. V-ati fi dorit sa fiti baieti?)

Ce frumos e să fii femeie!

by Simona Tache

Trebuia să fiu băiat, aşa se aşteptau ai mei, mai ales taică-meu! Găsiseră şi nume, Răzvan, doar că bunică-mea nu prea era de acord cu el, fiindcă, pe lângă satul ei, există o comună numită Răzvani şi i se părea anormal să aibă un nepot cu nume de localitate rurală. S-a rezolvat, n-am fost băiat, spre disperarea tatălui, care a luat, ulterior, şi a doua ţeapă, cu soră-mea. N-a fost nici ea băiat. Cumva, şi eu am trăit, în copilărie şi adolescenţă, dezamăgirea de a nu mă numi Răzvan şi, pe alocuri, o mai experimentez şi azi. N-ar fi sunat prea bine "Răzvan Tache", dar mi se pare mai funny, mai relaxată şi mai cool viaţa de bărbat. Sper să-mi scot, la un moment dat, pârleala, în calitate de mamă de băieţel.

Dar să vorbim puţin despre fericirea, bucuria şi eforturile de a fi femeie, ca să nu ne abatem de la tema almanahului. Căci e ştiut: ca să reprezinţi onorabil sexul cu cromozomi gemeni, trebuie să munceşti serios. E ca şi cum, pe lângă serviciul ăla de la care iei bani, ai mai avea unul, pentru care îi cheltui p-ăia pe care i-ai luat de la celălalt. Fiindcă, pe lângă contabilă, doctoriţă, astronaută sau ce meserie o fi având ea, orice femeie adevărată trebuie neapărat să fie şi frumoasă, cu normă întreagă .

Frumoasă înseamnă îngrijită, vopsită, coafată, pensată, epilată, machiată, hidratată, catifelată, masată, gomată, cu un corp armonios, îmbrăcată drăguţ şi. mă opresc aici pentru că am înţeles că nu am tot almanahul la dispoziţie.

Partea complicată e că aceste operaţiuni e bine să nu se desfăşoare sub ochii lui, ai soţului sau iubitului. Nu e recomandabil să te vadă cu castraveţii pe ochi, cu vopseaua-n cap, cum îţi smulgi, suspinând, ceara de pe picioare, cum îţi freci călcâiele, ca să arate ca fundul de bebeluş, cum îţi torturezi cu un scrub gel toată pielea de pe corp, ca să elimini celulele moarte, sau cum te îneci în tot felul de creme, cremuţe, cremuleţe şi loţiuni. E preferabil să te vadă gata aranjată şi să trăiască cu impresia că aşa te-ai născut: fără păr pe corp, coafată, cu rimel pe gene şi în pantofi cu toc. Iar asta te obligă cumva ca, pe lângă mult timp, să-ţi faci rost şi de o buclă de spaţiu, la care să ai acces numai tu. A plecat cu capra la fotograf, cu hamsterul la detartraj sau la bere cu băieţii? Închizi uşa după el şi începi să alergi ca o psihopată prin casă: c-o mână pui ceara la încălzit, cu alta arunci castraveţii în blender, cu piciorul drept îţi şutezi direct în freză un set de bigudiuri, cu stângul înşfaci penseta şi oglinda, iar cu bărbia manevrezi agil acetona, pila de unghii şi forfecuţa. Hai, şi sticluţa de ojă. La întoarcere, când te va găsi relaxată, proaspătă şi catifelată ca o panseluţă, o să te-ntrebe de ce miroase în casă a ceară încinsă şi o să-i zici că e de la priveghiul unui vecin. Asta înseamnă c-o să vă moară vecinii într-un ritm cam alert (aproximativ unul la trei săptămâni), dar, ce să zic, merită. Singurul fel în care poţi să-i salvezi e să foloseşti un epilator.
Cel mai greu, în toată treaba cu frumuseţea, e să fii slabă. 90% dintre femei trăiesc povestea asta cu silueta, la limita nevrozei. Ajung să-şi ducă zilele într-o perpetuă dietă, numai cu frunze şi tălpi de pantofi la grătar, să cocheteze cu ideea de Furadan, dacă au pus 500 de grame, şi să stea la sală ca dementele, până se stinge lumina şi le dă afară portarul.
Scena în care bărbatul devorează un porc întreg, asezonat cu maioneze, sosuri, murături şi cartofi prăjiţi, iar ea ciuguleşte două frunzuliţe de pătrunjel, stropite cu puţină lămâie, după care se aruncă disperată, pe stepper, să le dea jos, e de un clasic ultrabanal. Puţine femei n-au băgat în ele cisterne de supă de varză, n-au numărat calorii şi n-au cunoscut starea de vinovăţie pe care ţi-o dă o un milimetru pătrat de ciocolată, înghiţit într-un moment de slăbiciune psihică gravă.

O altă tortură sunt pantofii cu toc, că tot veni vorba de ei mai devreme. Sunt convinsă că ei, iniţial, au fost concepuţi ca instrument de schingiure, de-abia ulterior fiind convertiţi în accesorii ale frumuseţii. Nu doar că îţi strică coloana şi alte lucruri prin corp (motiv pentru care medicii recomandă folosirea lor cu moderaţie), dar sunt, în mod unanim acceptaţi, ca fiind extrem de inconfortabili. N-am auzit niciodată bărbaţi plângându-se că-i strâng pantofii şi că li s-au umflat picioarele atât de tare încât trebuie să plece acasă (să zacă!) de la nuntă/botez/petrecere onomastică/parastas/cocktail/simpozion, în timp ce de la femei am auzit poveşti terifiante pe acest subiect. Mie, personal, mi s-a întâmplat chiar să leşin, la propriu, din cauza durerii groaznice provocate de nişte pantofiori drăguţi. Trebuia să fiu frumoasă, nu aveam nici cum să plec din locul în care trebuia să fiu frumoasă, aşa că am suportat timp de multe ore durerea, care a crescut, a crescut, a crescut. până am văzut negru şi mi s-a rupt filmul.

În fine, deci tre' să fim frumoase! Buun! Ce mai avem de făcut, după ce-am executat toate manevrele corespunzătoare unui look măcar rezonabil, dacă nu strălucitor? Păi, ar fi de preferat să mai fim aşa: sexy, pasionale, inteligente, eficiente, organizate, descurcăreţe, vesele, relaxate, spirituale, creative, hazlii şi, desigur, devreme acasă.

Sexy înseamnă să fim gata să lăsăm un bulan la vedere sau să oferim imaginea fulgurantă a unui umăr dezgolit, chiar şi când ne aplecăm să căutăm o cratiţă, într-un dulap. Da, e de preferat ca dulapurile cu ustensile de bucătărie să fie jos, ca să ne vadă el fundul bombat şi lucrat la sală, când răscolim după tigaie. Să zică "Vai, pisi, ce sexy eşti, nu vrei tu să laşi un pic ciorba aia şi să vii să-ţi arăt ceva frumos?".
Pasională înseamnă chiar să laşi ciorba şi să te duci să-ţi arate ceva frumos, cum a văzut el în filme. În timp ce te bucuri de ceva frumos, o să te rogi să nu ia foc bucătăria, dar doar într-un ungher ascuns al conştiinţei tale, în aşa fel încât să nu simtă că-ţi mai zboară gândul şi prin alte părţi. Iar, în timp ce-o să te îndoape cu căpşuni, gorgonzolla, marmeladă, salată de vinete, ouă crude, ciocolată, gogoşari muraţi şi ce-o să mai găsească prin frigider, cum a văzut în 9 săptămâni jumate , o să înjuri tot arborele genealogic al lui Kim Bassinger. Tot într-un colţ al minţii, pentru ca, imediat după aia, nescăpând desigur, din vedere nici spectrul ciorbei rămase pe foc, să iei la rând şi toate neamurile Jessicăi Lange, în special pentru prestaţia din Poştaşul sună întotdeauna de două ori .

Inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă înseamnă ca, în timp ce eşti frumoasă, sexy şi pasională, să jonglezi impecabil şi cu sarcinile profesionale, şi cu tot ce înseamnă administrarea unei gospodării. Oricât de gospodar ar fi soţul sau iubitul (al meu, de exemplu, mulţumesc lui Dumnezeu şi mamei sale, care l-a educat impecabil, este foarte gospodar, chiar nu am nimic să-i reproşez), administrarea şi managementul gospodăriei îi va reveni tot femeii. Aşa e ea setată, să-şi amintească când trebuie plătite cablul, telefonul, internetul, curentul, întreţinerea şi CASCO, să-şi amintească că trebuie spălate rufe, că trebuie reparat aragazul, că trebuie golită boxa de la subsol, că trebuie să vină femeia la curăţenie, că trebuie cumpărat Pronto, pentru că vine femeia la curăţenie, că trebuie schimbate prosoapele, că trebuie călcate nişte tricouri, că trebuie duşi peştişorii din acvariu la despăducheat şi canarul la pedichiură şi tot aşa (observaţi, vă rog, că n-am adus în discuţie copiii, ca să nu complic lucrurile!). Şi, chiar dacă sarcinile se împart între cei doi parteneri, cea eficientă, organizată şi descurcăreaţă trebuie să fie ea. Creierul ei e musai să fie un imens fişier Excel, în care sunt sortate, pe rânduri şi coloane, task-uri şi deadline-urile lor, altfel, în loc de Pronto, o să se cumpere prosoape, în loc de rufe, o să fie spălat canarul, iar, în loc de aragaz, o să fie reparaţi peştişorii.

Veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie înseamnă că, în timp ce e frumoasă, pasională, sexy, inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă, ar fi recomandabil să nu cedeze presiunii de a fi în toate felurile enumerate, devenind - Doamne fereşte! - o scorpie acră, mereu grăbită, mereu în criză de timp şi fără chef de conversaţie sau de glume. E bine ca femeia să fie oricând gata de-o glumă, de-o poveste tihnită a aventurilor din armată, la un pahar de vin, de-un joculeţ spiritual şi sprinţar, de vizionarea cu interes a unui film plictisitor cu avioane, de-o bătaie jovială cu perne sau chiar de-o sănătoasă sesiune de gâdilături. Ai avut o zi epuizantă la birou, urmată de mers la sală, de un lung şir de sarcini gospodăreşti şi, apoi, de spălat pe cap, manichiură, pedichiură şi epilat (observaţi că rămân consecventă ideii de a nu aduce vorba despre copii!), iar el are chef să te gâdile, fiindcă îi place cum te chiţăi? Nu te gândi să refuzi! O femeie mişto şi adevărată nu refuză niciodată să se gâdile, pe motiv că e prea obosită. Bărbaţii de ce nu sunt niciodată prea obosiţi?
Înţelegătoare înseamnă să nu te enervezi, dacă el ţi-a zis că vine în două ore şi vine în patru, iar devreme acasă înseamnă devreme acasă.
Cam asta e, pe foarte scurt, fişa postului de reprezentantă a sexului frumos! Sigur că şi aia a bărbaţilor e destul de plină şi că şi ei, pe lângă miniştri, geneticieni, astrofizicieni sau ce profesie or fi având, trebuie să mute dulapuri, să cheme instalatorul, să ne sufle nouă-n coarne, să ne facă surprize, să ne ţină în braţe când plângem, să meargă la filme romantice, să ne suporte istericalele şi prietenele cele mai bune (mai ales când le luăm să doarmă la noi, fiindcă sunt deprimate, că le-a părăsit iubitul), să ne cumpere flori, să nu facă pipi pe colacul de la WC, să nu-şi mai arunce şosetele şi să petreacă ore lungi în supermarket, cu liste haotice de cumpărături, alcătuite de noi. Dar măcar, pe lângă toate astea, nu tre' să se epileze, să se gomeze, să se vopsească şi să poarte tocuri.
De-aia zic că, deşi sunt fericită să mă cheme Simona, mi-ar fi plăcut mai mult să mă cheme Răzvan. Aş fi fost un bărbat mişto, m-aş fi dedicat meseriei de cercetător şi, în timpul în care, nefiind femeie, nu m-aş fi epilat, nu m-aş fi pensat, nu m-aş fi ojat şi nu m-aş fi rimelat, aş fi inventat ceva util pentru toate fetele din lume, hai, să trăiască sănătoase şi să fie iubite: pastila de frumuseţe. O şi văd cu ochii minţii. E micuţă, delicată şi cu imprimeu leopard. O iei seara, iar dimineaţa te ridici din aşternut direct ca o divă la care a lucrat un întreg salon de cosmeticiene. Tot ce-ţi mai rămâne de făcut e să fii sexy, pasională, inteligentă, eficientă, organizată, descurcăreaţă, veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie şi devreme acasă. Adică, un fleac.

treburi de vacanta

1. blogul acesta a cam adormit. eu fiind in concediu si avand deci timp de pierdut, am decis sa va imparatasesc din foarte plictisitoarele mele planuri de vacanta.

da, pentru mine a venit in sfarsit vacanta, dar nu cu trenul din frantza. acela e TGV si presupun ca nu i-ar lua 6 ore sa ajunga din bucuresti intr-un deja celebru oras moldovenesc.

nu ma plang insa de drumul spre casa, caci din fericire am avut ce face. nu am mai stat de vorba cu tot felul de oameni, asa cum faceam in anii studentiei (suna cam patetic!), caz in care ar fi trebuit sa adaug un comentariu la povestile lui minehaha despre oameni minunati sau cel putin despre personaje intersante. am reusit in schimb sa citesc, mai ales ca in ultimele luni nu prea am mai avut timp de asa ceva.

am lasat acasa cartea pe care mi-a dat-o un coleg si pe care ma chinui de ceva vreme sa o citesc. ma plictiseste insa ingrozitor. si desi i-am promis ca i-o voi inapoia citita, cel mai probabil voi spune adevarul crunt in fata: mi se pare ingrozitor de plictisitoare.

in schimb mi-am cumparat din pasajul de la universitate o carte cu o coperta vesela si frumos colorata. gabriel garcia marquez, n-am venit sa tin un discurs. 35 ron, polirom. m-am apucat sa o citesc cand a plecat trenul din gara si m-am oprit doar cand se intunecase afara, iar cei de la cfr faceau economie la energia electrica.

nu e un roman, ci o carte cu discursuri. am mai citit una mai demult, scrisa de leopold sedar senghor, despre negritudine, parca asa se chema, si pot sa spun ca am facut o pasiune pentru acest gen.

n-am venit sa tin un discurs
1. a reusit sa ma indeparteze de discursurile sforaitoare pe care le vad mai des la lucru sau la televizor
2. mi-a trezit cheful de citit literatura sud-americana.


2. voi petrece cateva zile la tzara, fara betoane, asfaltari si borduri. si mai ales fara muncitorul roman care asfalteaza, evident la amiaza si la bustul gol. pe acest model, ce-ar fi sa mergem cu totii la serviciu la bustul gol, sau in sutien?

Printre amintiri

De cateva zile, eu stand acasa si pe spinarile altora, imi petrec diminetile sorbind din ceasca de cafea cel putin 45 de minute alaturi de o mica agenda cu foile ingalbelnite (procurata din China) si un pix, ascultand-o pe bunica mea depanand amintiri despre copilaria ei si a mamei mele si despre stramosii mei din Baragan.
Povestile nu sunt noi, de multe ori le-am mai auzit de-a lungul copilariei si adolescentei mele (tot auzeam nume precum Tanti Zamfira, Draguta, Rica, Tataie Lache, Costel din Damaroaia despre care nu stiam absolut nimic, dar care erau protagonisti ai unor intamplari dramatice, hazlii sau personaje secundare in astfel de povesti pe care, desi le ascultam, abia de acum incolo m-am decis sa le pun cap la cap, sa le dau un sens).
Tot mai vedem pe la televizor emisiuni sau filme in care oamenii incearca sa isi construiasca arborele genealogic si au de povestit tot felul de intamplari "de tinut minte" despre predecesorii lor. Credeam (foarte eronat) ca familia mea nu are astfel de intamplari de dat mai departe si traiam intr-o dulce ignoranta pe vremea cand toti bunicii mei erau in viata si imi puteau spune foarte multe despre ei. O tin minte pe mamaia (bunica din partea tatalui) care ne povestea cand eram mici tot felul de intamplari amuzante cu prea multi mititei si prea multa bere (era povestea mea preferata cand eram mica, pentru ca genera cele mai multe rasete, dar nu o voi relata aici, deoarece este destul de... triviala) sau cum a batut-o taticu' pe ea si pe unul din frati cu urzica pentru nu-stiu-ce nazbatie pe care o facusera. Tot asa, ne povestea cand eram mai mari cum o curta pe ea tataia - tataia era un fel de paria, oaia neagra a familiei si nu prea il placeau parintii mamaiei, pentru ca nu era din acelasi sat. Nu stiu daca tataia era romantic, dar ii placea foarte mult sa creeze sau sa se afle in centrul unor situatii dramatice. Si era foarte gelos. Tin minte ca ne povestea mamaia ca, dupa ce au "vorbit" ei cateva luni (asa se zicea pe atunci: cutare si cutare au vorbit mult timp, lumea de la sat nu zicea ca au fost impreuna sau au avut o relatie etc.), nu stiu de ce a hotarat mamaia sa se desparta de el (probabil si din cauza ca nu erau de acord parintii ei cu el) si a inceput sa... vorbeasca cu altul de acolo din sat de la ea (v-am zis ca tataia era un "venetic", era din alt sat). Tataia s-a suparat cand a auzit asta, si-a luat pusca (a fost veteran in al doilea razboi mondial), a venit la mamaia acasa si a amenintat ca o impusca si ca se impusca si el daca mamaia se marita cu celalalt. Mamaia l-a crezut si asa au ramas ei impreuna (de buna seama ca si pe vremea aia fetele aveau un soft spot pentru baietii rai, iar tataia, in fond si la urma urmei, era un baiat rau).
Bunicii din partea mamei au avut parte de o "curte" mai linistita (adica s-au curtat mai linistit :D). Bunicul era din Ardeal si il tin minte ca pe un om domol care nu se supara niciodata, iar cand se supara nu zicea nimic, nu era genul care sa se certe si sa urle la altul. Bunica era din Baragan si s-au intalnit la Grigore Preoteasa (era pe atunci o scoala pentru tineretul comunist). Povestile lor impreuna ni le-a spus bunicul intr-o seara de care am sa imi aduc aminte multa vreme. Niciodata nu ne povestisera atat de multe el si bunica, dar in seara aia am stat pana tarziu noaptea si i-am ascultat aducandu-si aminte de tineretile lor, contrazicandu-se uneori in date si in nume sau razand cu lacrimi la amintirea unor intamplari foarte comice. (A fost o seara frumoasa si, cumva prevestitoare. A doua zi bunicul s-a internat in spital si peste mai putin de doua luni avea sa moara.)
Dupa cum v-am mai spus, tinerii oraseni nu erau atat de plini de patos in dragostea lor, nu vorbeau despre asta, nici nu faceau dramatisme ca tinerii indragostiti de la tara, dar asta nu inseamna ca iubirea dintre ei era mai mica. Era insa mai curand vorba de o treaba care se intelegea din gesturi, din ce faceau unul pentru altul, din amintirile lor impreuna. La vreo doua luni dupa moartea bunicului ne-am uitat prin lucrurile lui cu bunica, sa vedem ce pastram, ce aruncam si ce dam la altii. Am gasit o cutie plina de hartii - satire la adresa comunistilor (bunicul era membru de partid), dar si scrisori de-ale lui pentru bunica din perioada cand nu stateau impreuna, in care ii povestea ce a mai facut si ce are de gand sa faca pentru a gasi o casa in Bucuresti care sa fie caminul lor. In aproape toate scrisorile incheia spunandu-i sa aiba grija de ea si de copilul lor nenascut. A fost prima oara cand am vazut o dovada din aceea clara cum ne place noua, fetelor, ca bunicul tinea la bunica. Si am ramas suprinsa, pentru ca, desi i-am vazut in poze pe bunicii mei tineri, eu ii stiam doar cum erau ei batrani, cu parul alb, cand preocuparile lor erau altele: cresterea nepotilor, pensia etc.
Pana sa isi gaseasca o casa a lor intr-un colt de Lipscani (un complex de apartamente in apropiere de intersectia cu Calea Victoriei, cu o curte interioara in care am intrat si eu de curand - acum parca e un club acolo) au locuit separat o vreme, apoi impreuna, fie la Hunedoara (de unde era el), fie la Slobozia de Ialomita (de unde era ea). La Hunedoara, bunica a invatat sa faca multe gustari din Ardeal, precum galustele cu prune care nu se faceau pe atunci in Muntenia. Nici ea nu prea s-a inteles cu socrul, pentru ca era o regateanca. Soacra stia maghiara si a dus-o in piata de unde cumparau zarzavaturi ca sa o prezinte vanzatoarelor: Uite, ea e nora mea, sa ii dati cele mai bune legume.
Acum, dintre toti bunicii mei n-a mai ramas decat mama mamei si m-am hotarat sa stam la taclale mai des despre trecutul ei si sa notez diferite lucruri ca sa nu ma incurc in numele de femei si barbati care au facut parte din viata ei pe care eu nu o cunosc. O viata pe care, uneori, e greu sa ne-o mai inchipuim acum, cand avem tot confortul la dispozitie: pe atunci oamenii mureau mai usor (mama si una din surori au murit de pneumonie, pentru ca nu aveau antibiotice), se stramutau familii intregi in locuri unde erau mai multa hrana pentru animalele lor, traiau in bordeie pe malul lacurilor, cresteau canepa pe care o bateau cu melita (mai tineti minte cursul de etnologie?) si viermi de matase pe care ii hraneau cu frunze de dud, din gogosile carora faceau borangic, citeau, scriau, tricotau la lumina lunii ca sa economiseasca lumanarile; bunica si fratii ei purtau vara pantofi de lemn facuti de tatal lor care era dogar si cate si mai cate si credeau in leacurile babesti (ca medicamente nu prea aveau), in blesteme si in "semne".

No, no, no, no, there's no limits!!

Va mai aduceti aminte melodia asta  http://www.youtube.com/watch?v=aFd5Cci_pE4?
http://www.mhmedia.ro/expozitii-organizate/no-limits-woman/ Conferinte despre gagici gratis la sala palatului this weekend!
Ieu (!!) m-as baga la de duminica de la 12 cu no limits mind, suna foarte zen!
Yoga-Yoda.
Ying-Yang.
facem un Gang-Band?(vorba motanului meu- il las acasa no worries)

Oameni care imi plac

Acum, in fapt de seara, de fapt cand se ingana ziua de joi cu cea de vineri, vreau sa va povestesc despre cealalta Iuliana, cea pe care o cunosc nu mai eu si despre care voi m-ati auzit uneori vorbind, dar fara sa stiti neaparat ca asa o cheama. Ideea mi-a venit de la Pisicuta Imobiliara (nu dam numele adevarate aici, da? :D) care a zis ca ii place ca ma dedic – sau, mai bine zis, incerc sa ma dedic – unor activitati variate.

Ca sa va lamuresc, Iuliana cealalta este cosmeticiana la care ma duc cred ca deja de vreun an de zile. Am cunoscut-o pe Iuliana printr-o colega de la fostul loc de munca si nu imi pare rau ca mi-a recomandat-o. Pe lânga faptul ca isi face treaba foarte bine pentru banii pe care ii ia, e unul din oamenii pe care ii admir, fara sa ma fi influențat in vreun fel. Imi place ca e o femeie de treaba care a investit mult in fetele ei (Iris, cea mica, face gimnastica de mica si e neobosita si dedicata, iar fata cea mare, Anne-Marie e la Dinu Lipatti la actorie) si care continua sa investeasca mult si in ea: face cursuri de pictura si de astronomie, domeniu de care e foarte pasionata. Imi place ca face toate lucrurile astea pentru placerea ei, citeste o groaza de chestii pe net, mi-a spus chiar ca a facut o cercetare despre un nene din Evul mediu care cica ar fi pus bazele unei societați din care ulterior s-a dezvoltat Francmasoneria si despre care cu chiu cu vai a gasit informații, dar vrea sa scrie o lucrare despre el, asa, nu ca sa o publice, ci pentru linistea ei, pentru ca nu se stie foarte mult despre el si despre societatea asta. Unii ar zice ca da, poate sa faca asta, doar lucreaza de acasa, nu face nimic altceva. Da, dar lucreaza de dimineața pâna seara in fiecare zi, mai puțin duminica si in micile ei pauze o duce si o ia pe Iris de la centrul de gimnastica, merge cu ea in cantonamente, la doctori, merge la cursurile proprii. Si lucrul cel mai impresionant e ca, de fiecare data când mergem acolo, e mereu plina de energie, vorbareața, ne povesteste de fetele ei, de cursuri, de ce a mai gasit interesant pe net. Imi dau seama ca se chinuie destul de mult cu toate activitațile, are nemulțumirile ei pe care uneori ni le impartaseste, exista si lucruri care o enerveaza si o fac sa se inchine, insa mi se pare de admirat faptul ca are puterea sa treaca peste toate astea si sa faca atâtea lucruri pentru fetele ei si chiar si pentru ea.

O sa va mai povestesc cu alta ocazie si de alti oameni care imi plac, daca vreti sa stiti, caci, deocamdata, de azi dupa-amiaza si pana acum, rien de nouveau dans ma vie (hai ca da roade lectura romanelor siropoase in alte limbi !)

viata culturala

scriu si eu despre viata mea culturala. despre alte tipuri de vieti, de exemplu...cea de apoi, vorbim cand ne vedem si la fatza.

aseara am fost la o expozitie frumoasa de grafica, intr-o galerie privata de pe kisselef, recent deschisa si cu pretentii de a deveni casa de licitatii. exista asa ceva in bucuresti, cu siguranta nu e singura galerie. locul e amenajat cu gust, la etajul 1 al unei case contruite in anii '20, trei camere, cu balcon spre kisselef. autor: sorin ilfoveanu. curator: gabriela massaci. prima camera: tablouri panoramice, fiecare pe jumatate peisaj, pe jumatate personaje din povesti romanesti; camera 2:personaje; camera 3:peisaje. mie mi-au placut mai mult camerele 1 si 3.

autorul e fost rector la arte. cand acum ceva timp s-a dat legea ca rectorii sa aiba doctorat, si/a dat demisia. nu avea doctorat, nici chef sa-l faca asa pentru hartie si post. a spus ca el e artist si atat.

am aflat ca are si o expozitie sus la dales, de pictura. oricum, cea de grafica mi-a stranit interesul.


deci, dupa o luuunga perioada de timp cand nu am ratat niciun festival de film din bucuresti (evident, DOAR din interes artistic :p), m-am gandit ca e cazul sa mai adaug o dimensiune vietii mele culturale- galerii de arta, expozitii etc. la capitolul asta nu stiu voi cum stati, dar eu ma simt cam nepregatita, ca sa nu folosesc cuvinte mai dure la adresa mea.

si dupa o incercare pe care am avut-o anul trecut (aia cu pictorii belgieni de la MNAR, unele din voi stiu despre ce vorbesc, caci am compatimit impreuna), voi relua legatura cu arta. maine ma duc la o alta expozitie, a unor turci...arta moderna...va povestesc daca merita sa mergeti.

cele doua directii prioritare ale vietii mele culturale sunt acum filmul si pictura/grafica poate si sculptura. si concertul bon jovi, ca mi-am luat deja bilet.

PS
blogul asta e o idee f buna, cu conditia sa ramana deocamadata intre noi. de exmplu, eu una m-am pus la punct cu gadget-urile. conditiile in care imi desfasor existenta mai mult de 8 ore pe zi de luni pana vineri nu incurajeaza tehnologiile moderne...tot cu pixul (de acasa, ca alea licitate se usuca repede sau nu scriu ) si hartia.

tot Xi, care sper ca nu ajunga curand Tri-li-li

Uau!

Deci vad ca trebuie sa incep si eu sa povestesc ceva, pentru ca v-ati pus serios pe treaba.
Mai intai - constat, cu surprindere, ca sunt singura care si-a pus un pseudonim care suna cat de cat cu numele ei. La restul a trebuit sa citesc ce ati scris ca sa imi dau seama cine ar fi putut sa fie autorul. Dincolo de povestile ale caror titluri sa zicem ca le stiam (de ex. stim cine isi cauta casa, stim cine ar putea sa aiba de-a face cu tot felul de functionari din alte tari si mai stim si cine ne tot intreba la un moment dat daca sa isi ia kindle sau nu), sa stiti ca sunteti destul de usor de ghicit si dupa stilul fiecareia de a scrie.
Despre mine ce sa spun. Sunt pisicuta "parazita", in sensul ca de vreo trei luni si ceva nu mai merg cinci zile la serviciu (am schimbat cu trei zile pe saptamana 2 ore de lectii particulare undeva la capatul pamantului, ocazie cu care pot spune ca am batut aproape orice coltisor din Bucuresti - mai ramane sa merg si in Ferentari si pot sa ma declar umblata).
Sa nu credeti insa ca faptul de a sta acasa inseamna ca am mult timp la dispozitie si pot sa fac tot ce vreau. Asa credeam si eu, insa se pare ca nu stiu sa imi dramuiesc bine timpul. Ma gandeam sa ma apuc de citit (de ex. Dostoievski, pe care nu l-am citit niciodata si am zis ca sa fie asa o lectura de vara), sa vad niste filme mai serioase, sa ma apuc de Tae Bo acasa, sa continuu lectiile de salsa, sa merg la cel putin un concert de muzica clasica pe saptamana (ca tot e vara si sunt moca in weekend), sa port cel putin o discutie inteligenta cu un barbat/femeie pe saptamana si multe alte lucruri, asta pe langa treaba de zi cu zi de a sta cu nasul in calculator si a trece din site in site cautand job-uri la care sa aplici.
Iata ce am facut eu pana acum (de partea serioasa cu job-urile m-am tinut, chiar daca oferta nu e chiar atat de tentanta si dai peste tot felul de specimene - chiar, despre intervievatori ar trebui sa vorbesc in episodul urmator, in special de domnul de la Editura Univers - asta ca sa tin minte):
1. Dostoievski - 0 pagini (nici nu am procurat cartea), in schimb m-am apucat sa citesc despre mistere neexplicate ale trecutului, o carte despre istoria pamantului de la Big Bang pana acum (asta sa zicem ca a fost interesanta) si, in continuare, cochetez cu ideea de a citi ultimul volum din seria Twilight, pentru ca mi-a fost laudat pana la dumnezeire (nu, persoana care mi l-a laudat nu este nici adolescenta, nici in calduri). A, si am inceput sa citesc Barbara Taylor Bradford (o Sandra Brown de epoca), dar pentru asta am o scuza - am gasit cartile foarte ieftine la un anticariat in limba FRANCEZA. Deci, cum s-ar spune, imbin utilul cu placutul.
2. Filme "de vazut" - am multe in calculator, insa n-am vazut niciunul. In schimb am vazut episoade la greu din: Lie To Me, The Mentalist si altele de procedura politieneasca (nu stiu cum sa le numesc), precum si comedii romantice stupide al caror nume nici nu-l voi mentiona aici, pentru ca nu are rost sa va pierdeti timpul cu ele. Singurul film care mi-a placut in ultima perioada este The Adjustment Bureau, pentru ca mi s-a parut ideea interesanta si pentru ca imi place Matt Damon. M-am uitat si la Burlacul 2, de la cap pana la coada (participa o cunostinta indirecta care a si castigat!), dar deja am povestit la prea multa lume aceasta experienta supra realista incat nu mai are rost aici.
3. Tae Bo - am vazut filmuletele cu exercitii - foarte interesante si solicitante, si cred ca le-am si pus in practica de doua sau de trei ori. Dar maine sigur ma apuc de ele! Promit! M-am gandit, la un moment dat, urcand scarile pana la etajul patru unde stau, sa le urc de doua sau de trei ori pe saptamana pana la etajul 9 (in mai multe randuri, of course, nu asa, o data si gata). Pana acum, am ramas doar cu gandul.
4. De concerte si discutii interesante sa zicem ca am parte dar nu atat de des cat as fi vrut.

Ce am aflat: ce sunt aia swingers, ce e ala kindle (de la pisicuta care a avut ideea blogului), ca ideea ca negrii sunt mai dotati decat asiaticii poate fi un mit (au fost testati 2 negri - nu de catre mine - care nu aveau absolut nicio legatura unul cu altul in afara culorii pielii si s-a demonstrat ca bagajul lor este daca nu usor cel putin obisnuit) si ca una din colegele mele de liceu cele mai pudice are vibrator si ca tine conferinte cu fra'su despre ce sa mai faci ca sa satisfaca in pat sexul opus!!!! Poate nu e asa o mare chestie pentru voi, dar eu am ramas putin masca, mai ales ca, va spun, multa lume in liceu credea ca tipa va ajunge la manastire.

Am descoperit proprietatile cremei de galbenele (e buna la toate) si ale borsului pe care le folosesc/consum aproape daily, ale alunelor si semintelor (sunt satioase, dar nu ingrasa), ca ciocolata trebuie sa fie neagra si sa contina cel putin 75% cacao ca sa nu se depuna (da, surpriza, tot se depune ca celulita) si am reusit sa fac lasagna de la zero de cel putin 2 ori (o data cu faina simpla, apoi cu faina integrala).

Ce nu am invatat deocamdata, dar intentionez sa remediez pana la sfarsitul anului: sa merg pe bicicleta, sa conduc, sa cos la masina (am avut o tentativa cu bunica, dar am lucrat doar pe carpe de bucatarie pe care a zis ca nu mi le mai da niciodata) si sa tricotez si altceva decat fulare.

Va pup si pe data viitoare cand sper sa vin cu o tema concreta.

Masina de citit

Dupa un lung proces de gandire ce a durat mai bine de juma de an, de azi sunt posesoarea (sole proprietorship- desi ma tem ca cu greu voi indeparta labutele motanului de pe el) a unui minunat Kindle cu husa cu lampa incorporata http://www.amazon.com/ in caz ca mai exista in lumea pisicutelor exemplare care nu stiu ce e aia kindle.
So, dupa ce mi-am luat netbook, ifon am ajuns la concluzia ca e nevoie de o scula speciala pentru cartile electronice.
Revin dupa o perioada in care probabil ca voi izola in lumea mea cu masinuta care tine minte mii de carti, eventual mi le si citeste, are si dictionar, ma da si pe net (alb negru ofcors) si cate si mai cate.
Aveti de recomandat carti?? Ca pe gigapedia gasesc aproape orice, if not mi le cumpar de pe amazon sau if not le imprumut in comunitatea utilizatorilor de kindle.

Astept sugestii de lectura.
I pup you.

explicatie

ca sa nu raman repetenta si anul acesta, am decis sa nu fiu eu ultima care scrie pe blog :)) si constatand eu ca pseudonimele pe care vi le-ati ales dau macar o impresie despre identitatea celei care scrie, m-am gandit sa scriu si eu de ce mi-a venit sa-mi pun tocmai numele XI...a se citi Xi (chinezesc), nu 11 roman.

zilele astea am avut tot felul de experiente functionaresti pe care le-am putut rezolva numai in stilul marelui popor chinez, adica aplicand picatura chinezeasca pana se satura celalalt de tine. si stiind ca singura sansa sa scape de tine e sa rezolve ce are de facut, mai si face. puteti incerca si voi!! garantat adina, nu vaghenlie.

spre exemplu, am avut o conversatie telefonica tare interesanta cu o tanti de la informatii//relatii cu publicul de la o minunata institutie romaneasca, pe care am deranjat-o cu un telefon tocmai cand isi manca sendvisul la pranz. dupa ce am sunat in continuu vreo cateva minute, a catadicsit sa-mi raspunda, molfaind evident...

buna ziua, sunt cutare, de la institutia cutare...toata poliloghia...imi puteti da va rog numarul doamnei cutare....ei, si-acu' sa vezi....mi-a dat o graoza de numere, toate proaste...si imi dadea un numar si sunam, si nu era persoana...si sunam la tanti cu sendvisul inapoi...buna ziua, sunt TOT cutare...va rog sa imi dat numarul...si imi dadea, si era gresit...va puteti imagina ca am tinut-o asa vreo 10 minute. asa se explica de ce eugene ionesco e roman, nu?

m-a enervat ea pe mine de imi crestea hemangiomul la loc la splina, dar nici eu n-am lasat-o sa-si termine sedvisul linistita.

deocamdata atat, ca de muncitorii care dorm tolaniti la pranz pe iarba din curtea institutiei CUTARE, nu vreau sa povestesc. daca ne salutam cu vreun coleg, prin curte, trecand pe langa ei, vorbim in soapta ca sa nu ii trezim...dorele, ne miscam si noi mai cu talent?

sper ca maine sa va pot povesti lucruri mai inaltatoare&culturale, ca ma duc acusi la deschiderea unei galerii de arta. si citesc si o carte care se cheama eseuri de indragostit, cam siropoasa la inceput, dar are si pasaje f. bune, de exemplu o comparatie intre dragoste si tiranie vs. liberalism. detaliez intr-o zi cu mai multa inspiratie.

pisicuta Xi

pisicuta imobiliara

Hai ca incep prima confesiunile si dezvaluirile pisicesti.

In ultimele saptamani principalele mele drumuri zilnice au fost pentru a viziona (muuuulte) garsoniere si, bineinteles, la banca - ca doar ea imi da banii sa mi-o cumpar. Plus parintii parte din economiile lor de-o viata... dar am si eu o contributie in toata treaba asta (pe langa timp, efort si stres): am pus ceva bani deoparte de cand am salar - cam cat sa imi iau mobila si electrocasnicele. Deci nu sunt chiar un parazit.

Cateva observatii culese pana acum:

1. Agentiile imobiliare (romanesti) sunt cele mai proaste inventii! Exista oameni care cauta (de multa vreme) sa isi vanda locuinta si alti oameni care cauta sa cumpere. Si saracii se tot cauta unii pe altii si nu se gasesc. Pentru ca intre ei sunt acele specii numite agenti imobiliari:

- tipul 1: barbat, tanar, pantofi sau ciocate cu varf lung si ascutit (daca se poate, lacuiti), blugi, curea (din piele "ecologica", adica plastic!) cu catarama maaaare metalica cu logo D&G sau Armani (evident produs original!), camasa (ca doar trebuie sa avem tinuta "office" sa impresionam clientul) cu dungi si ea tot de plastic. Vorbeste mult si in continuu, pe drum, in timpul vizionarii, dupa. Iti lauda mica vagauna cu peretii ciuruti de parca ar fi situata in mijlocul Parisului chiar vizavi de Luvru, are neaparat si intotdeauna "potential".

- tipul 2: femeie, tanara, destul de prezentabila vizual, unghii facute cu model, machiata, par aranjat, comoda, nu ii place sa se deplaseze pe teren - daca ai putea sa stai de vorba cu ea in birou, sa iti gasesti locuinta singur si sa ii dai la urma comision ar fi perfect!

Eu stiam si le spuneam foarte clar ce tip de garsoniera vreau: decomandata, in bloc mixt, cu balcon, cu imbunatatiri (care sa nu necesite renovare colosala). Si dupa multe schimburi de telefoane intre mine si agent, intre agent si proprietar, iarasi intre mine si agent etc. pentru a stabili o vizionare, dupa alergat de la serviciu si mers la locul cu pricina, ce sa vezi: o garsoniera amarata, semidecomandata, intr-un bloc "mixt", aratand ca dupa razboi, in care trebuia sa schimbi tot, instalatii electrice, sanitare, sa dai jos calciul gros de pe pereti, sa schimbi tamplaria etc (adica sa te muti dupa 6 luni dupa ce ai cumparat-o, in cel mai fericit caz). Cea mai tare conversatie:

"Ati spun ca e decomandata."

"Da, da, este!"

"Pai asta este semidecomandata!"

"Aaaa, pai nu vedeti ca daca spargeti aici peretele asa, si mai ziditi aici un pic se face decomandata!"

Mda... pe sistemul asta poate sa imi prezinte si un spatiul gol drept o locuinta "cu potential": ii pun eu trei pereti ici si unul colo, un acoperis si gata, am o locuinta. Dar lui neaparat trebuie sa ii dau comision pentru ca m-a "luminat"!

Am povesti comice si de la banca sau notar, insa comice in sens pozitiv, cu oameni faini. Consiliera mea de credit e o femeie tare simpatica, are 3 fete cu turc, dar care a divortat de ea pentru ca vrea si baiat/ mostenitor. Notarul la care am ajuns pur intamplator - aflu la a doua intalnire ca e din Pascani si ca avem cunostinte comune.

Asa ca, daca aveti intrebari legate de etapele bancare si notariale in achizitia unei locuinte, costuri si tarife, acte necesare, timp de asteptare - I'm your woman!

Cam asta este viata mea acum, foarte "lumeasca"! Si atat de mult m-a prins ca am si uitat de alte dileme existentialo-amoroase! Ceea ce nu e neaprat un lucru rau... Nu?

Statement- Prima pisiceala

In ultima perioada mai simt tot mai creativa si viata mea 9 to 6 devine din ce in ce mai boring..si petrec cam juma de ora minim pe zi citind blogurile unor oameni si mai plictisitori decat noi.
Deci sunt convinsa ca noi impreuna gandim suficient de mult ca sa tinem un blog interesant pentru noi intre noi si in extenso pentru prietenii nostri, altii decat noi. M-am gandit sa fie un blog de grup caci v-am zis, mie una nu mi se intampla ceva memorabil zi de zi, dar sunt convinsa ca impreuna well da!! ni se intampla ceva zi de zi.

In al doilea rand, nu ne vedem suficient de des ca sa stiu ce vi se mai intampla memorabil si I miss things, si in loc sa stiu ce ganditi voi, ma alimentez zilnic cu ce gandesc niste necunoscuti (uneori ineptii).
Well despre ce sa fie blogul asta?

Pai nu ar fi despre baiatul frumos de la ghiseu de la banca, nici despre ovarele mele sau ale voastre, ci despre chestiuni un pic mai inaltatoare, gen: daca am actionat intr-un fel demn de hollywood sau bollywood cand m-am ciocnit cu ghiseul sau baiatul de la ghiseu de la banca, etc, ati prins idee i am sure. Ar mai putea fi despre ce citim, ce ascultam, de cine ascultam, ce vedem, ce vizitam, ce mancam, ce bem, ce mai vrem noi.

Totul incognito ofcors- fiecare isi alege un pseudonim!

Daca agreati cu ideea, si sper sa agreati, tre sa facem niste legaminte: democratie?!, cu/fara cenzura, cum impartim banii daca ajungem faimoase(desi cred ca un blog in lilmba romana nu ne va aduce faima) si altele?
Last but not least, ma iertati c-am scris acest mail cum mi-a venit la mana. Stiti ca ideile bune vin de-a valma, iar virgule nu am stiut niciodata sa le pun unde trebe.

Astept reactiile voastre in lant.